Intr-o dupa-amiaza minunata, cand fiica mea avea cinci ani si jumatate si ne plimbam pe afara, a piscat-o o albina. A tipat din durere si a alergat la mine. Am vazut ca bratul ei se umfla. Am putut vedea din expresia ei cat de dureroasa a fost piscatura.
I-am raspuns cu calm
A inceput sa planga si din cand in cand ma privea, cautand ajutor. Mi-am dat seama ca daca eu ma panichez, asta n-o s-o ajute deloc.
– Este rosu si umflat, a strigat ea
-Da, este. Ia uite-te ce a putut sa iti faca, i-am raspuns, cu blandete si am mangaiat-o usor, incercand sa n-o sperii mai tare.
A continuat sa planga cateva minute. Din ceea ce stiu eu despre stiinta comportamentului copiilor, cred ca a folosit aceasta ocazie pentru a-si exprima sentimentele reprimate din alte evenimente trecute. Nu neaparat pentru ca o durea acum. Aceasta a fost sansa ei sa se descarce si a plans si a tipat mai mult.
Am ascultat-o cu rabdare si cu compasiune. Nu i-am cerut sa se opreasca. Stiu ca ii ajuta plansul in aceste circumstante. Ne-am indreptat spre casa mergand usor. Acolo i-am pus o punga cu gheata pe umflatura si in cele din urma s-a linistit si s-a intors la jocurile ei.
Calmul ajuta
Am vazut multi parinti care intra in panica atunci cand copiii lor au o problema sau plang. Agitatia lor le mareste si mai mult copiilor sentimentul ca este grav si atunci plang mai tare, se simt mai rau. Un raspuns calm ii ajuta mai mult. Nici daca le cereti sa taca, sau spuneti multe in momentele acelea, nu-i ajuta.
Plansul este propriul proces de recuperare naturala si poate fi un mod puternic de vindecare pentru copilul indurerat. Permitandu-le sa-si exprime sentimentele, încurajezi în mod natural si apropierea dintre parinte si copil. Va sti ca este cineva acolo care sa ii asculte, care nu se va panica sau enerva, in prezenta carora pot sa se deschida. Mai tarziu, cand vor creste, vor fi mult mai liberi sa vina la voi cu toate problemele lor.
