Copilul tău poate avea probleme dacă nu intervii acum

Cu 2 ani în urmă o mamă a venit cu fetița ei de 15 ani la cabinet, pentru terapie. Avea un comportament deviant, abandonase studiile, pleca de acasă în compania mai multor parteneri dubioși, făcuse deja un avort și recent a avut o tentativă de sinucidere. Mama era, pe bună dreptate îngrijorată și înnebunită de comportamentul ei, nu știa ce să mai facă.

 

Discutând cu ambele, am descoperit treptat ce a dus la un astfel de dezastru în viața acelei copile care nu era încă majoră. Pentru confidențialitate o s-o numesc Claudia.

 

Când era de 3 ani, Claudia a avut un accident pe terenul de joacă, cu o lovitură la cap și față pentru care a trebuit să treacă prin mai multe operații estetice și să facă fizioterapie. A rămas cu o cicatrice pe un obraz dar în rest nu erau alte probleme. Reacția mamei a fost să o superprotejeze și să o trateze ca pe un copil bolnav sau handicapat. Se temea mereu să nu se rănească iar. La școală unii copii au reacționat negativ la cicatricea ei. Asta a făcut-o să fie retrasă, nesigură să trăiescă izolată și cu foarte puțini prieteni.

 

Când avea 6 ani părinții au divorțat și în mintea ei de copil a crezut că este din cauza ei, pentru că este un copil bolav, urât, greu de acceptat și de iubit. În timp aceste gânduri au crescut înăuntrul ei iar la adolescență s-au transformat în stimă scăzută de sine și comportament antisocial auto-distructiv. Nu credea despre ea că poate realiza ceva bun în viață, nu avea planuri de viitor. Mi-a spus că îi place să se distreze cu băieți pentru că oricum nimeni nu o va lua vreodată de soție așa cum e.

 

Terapia cu Claudia era ca și cum încercam să adun cioburile a ceva ce fusese deja spart, distrus. Am obținut cu greu ceva amelioriorări dar mama mi-a spus că au fost doar de moment, după câteva luni a revenit la comportamentul și anturajul ei.

 

Greșeala importantă în situația ei cred că este a părinților, în principal a mamei care a fost mereu în preajma ei. A proiectat grijile, nesiguranța și lipsa ei de afecțiune asupra acestui copil.

Când fetița s-a confruntat cu greutăți, nu a ajutat-o să le înfrunte, să își găsească locul ei, talentele ei, lucrurile în care era bună ci a cocoloșit-o și izolat-o mai mult, i-a tolerat timiditatea și comportamentul retras. Tratând-o ca pe un copil neajutorat și cu handicap, a obținut exact asta- o adolescentă care nu are capacitatea de a dezvolta relații sănătoase și de-și organiza viața util. O handicapată emoțional.

 

Dacă ai un copil cu anumite probleme fizice, mentale sau cu dificultăți de adaptare, nu uita că intervenția ta de acum va duce la reușita sau eșecul lui de mâine. Nu repeta greșeala părinților din exemplul de mai sus.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.