” I-am oferit tot ce am putut mai bun fiului meu, de ce s-a ales un rau? Unii copii cărora li se oferă multe avantaje şi multe posibilităţi ajung rău, în timp ce unii copii crescuţi în familii cu foarte multe probleme devin adevăraţi stâlpi în comunitatea lor. Cunosc un tânăr care a crescut într-un mediu murdar, dar este o persoană deosebită astăzi. Cum de au reuşit părinţii lui să aibă un copil atât de responsabil, dacă lor nici nu le-a păsat de educaţia lui?
O mămică adresează aceste întrebări dureroase unui psiholog, pe un forum.
Răspunsul acestuia a ajuns un capitol de carte
Întrebarea dumneavoastră ilustrează adevărul crud. Nici ereditatea, nici mediul nu contribuie în mod exclusiv la comportamentul uman. Există şi altceva, în interiorul nostru, care acţionează ca să fim ceea ce suntem. Unele tipuri de comportament au cauze clare, altele nu.
De exemplu, acum câţiva ani, am luat cina cu doi părinţi care au „adoptat” neoficial un băiat de 13 ani. Băiatul l-a urmărit pe fiul acestor părinţi până acasă şi a întrebat dacă îşi poate petrece noaptea la ei acasă. Până la urmă, a rămas la ei aproape o săptămână, timp în care mama lui nici măcar nu l-a căutat. Mai târziu, au aflat că mama lui lucra 16 ore pe zi şi nu o interesa deloc de fiul ei. Cu câţiva ani în urmă, soţul ei care era alcoolic a divorţat de ea, dispărând fără urmă. Băiatul a fost victima abuzurilor, nu a fost iubit, ci a fost ignorat aproape toată viaţa lui.
Dat fiind mediul în care a crescut, ce fel de om credeţi că este astăzi? Un drogat? Un delicvent care vorbeşte murdar? Un insolent şi un leneş? Nu. Este politicos cu adulţii, harnic, are note bune şi îi place să facă o mulţime de treburi pe lângă casă. Este ca un câine pierdut şi disperat să-şi găsească un cămin. A implorat această familie să-1 înfieze oficial pentru ca să aibă un tată real şi o mamă iubitoare. Mamei lui nu i-a păsat deloc dacă cineva ar fi vrut sau nu să-l adopte.
Cum a ajuns acest adolescent atât de disciplinat şi de adaptat în ciuda lipsei lui de educaţie? Nu ştiu.
Are resurse interioare pentru a fi ceea ce este. El îmi aduce aminte de minunatul meu prieten David Hernandez.
David şi părinţii lui au venit ilegal în Statele Unite din Mexic cu peste 50 de ani în urmă. Au supravieţuit muncind la recoltarea cartofilor în toată California. In acea perioadă, David locuia sub cerul liber sau se adăpostea sub copaci. Tatăl său a confecţionat o sobă dintr-un butoi de ulei. Focul deschis era centrul „locuinţei” lor. David nu a ştiut ce înseamnă să ai un acoperiş deasupra capului până când familia lui nu s-a instalat într-o fostă fermă de găini. Mama lui a acoperit pereţii de carton cu hârtie şi David era convins că locuiau în condiţii de lux. Apoi primăria oraşului San Jose a sistematizat zona şi „casa” lui David a fost dărâmată. Nu a înţeles de ce autorităţile au putut demola o casă atât de bună.
Dat fiind acest început, de ce David a ajuns ceea ce a ajuns? A absolvit printre primii liceul şi a obţinut o bursă la colegiu. Notele lui foarte bune 1-au ajutat să fie acceptat peste patru ani la Facultatea de Medicină a Universităţii Loma Linda. Şi aici s-a aflat printre cei mai buni 10 % studenţi şi a făcut rezidenţiatul în obstretică şi ginecologie. În cele din urmă a ajuns profesor de obstretică şi ginecologie atât la Universitatea Loma Linda, cât şi la Universitatea Southern California. Pun iarăşi întrebarea cum de un spirit atât de disciplinat şi de priceput a răzbit prin aceste circumstanţe defavorabile? Cine a crezut că băiatul care şi-a petrecut copilăria în praf va deveni unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi chirurgi ai vremii? Ce motivaţie a avut? Din ce izvor au ţâşnit ambiţia şi cunoaşterea sa? Nu a avut cărţi, nu a făcut călătorii de studii, nu a cunoscut profesori. Cu toate acestea, a avut o carieră de vârf.
De ce David Hernandez a avut atâtea reuşite faţă de copiii care au beneficiat de toate avantajele şi de ocazii favorabile? De ce atât de mulţi copii cu părinţi proeminenţi şi care au crescut în condiţii ideale au ajuns să respingă tot ce au fost învăţaţi şi să trăiască pe străzile marilor oraşe?
Concluzii despre esecurile in viata
Nu există răspunsuri adecvate, dar probabil că totul se rezumă la următorul aspect: Dumnezeu decide să se folosească de unii oameni în moduri unice.
Dincolo de această relaţie înconjurată de mister, nu putem decât să tragem concluzia că unii copii sunt născuţi să reuşească, iar alţii sunt decişi să devină nişte rataţi. Cineva mi-a spus că apa clocotită inmoaie morcovii, dar întăreşte ouăle. Oamenii reacţionează la fel: unii pozitiv în anumite circumstanţe, alţii negativ. Nu ştim de ce.
Eu înţeleg clar două lucruri. În primul rând, părinţii se grăbesc să-şi asume meritele pentru reuşitele copiilor sau să se invinovăţească pentru eşecurile lor. Părinţii ai căror copii au devenit renumiţi îşi umflă pieptul de mândrie şi afirmă: „Uitaţi-vă ce am realizat.” Părinţii care au copii iresponsabili şi răi se intreabă: ”Unde am greşit?” Nici unii, nici alţii nu au în întregime dreptate. Nimeni nu neagă realitatea că părinţii au un rol important în dezvoltarea şi educarea copiilor lor, dar ei reprezintă numai o parte din structura care determină ceea ce devin ei ca adulţi.
În al doilea rând, cercetătorii behaviorişti sunt prea simplişti în explicaţiile lor referitoare la comportamentul uman. Suntem mai mult decât suma experienţelor noastre. Suntem mult mai mult decât calitatea hranei pe care o ingerăm. Suntem mai mult decât moştenirea noastră genetică şi decât structura noastră biochimică. Desigur, suntem mai mult decât ne poate propulsa influenţa părinţilor. Dumnezeu ne-a creat ca indivizi unici, capabili de a gândi singuri, iar independenţa noastră nu depinde de alte surse. Acesta este motivul pentru care sarcina creş-terii copiilor este atât de dificilă, dar oferă recompense atât de mari. Când crezi că ai început să-ţi înţelegi copilul, fii pregătit pentru şocul care urmează! Vine cu siguranţă.
Extras din cartea Copilul Îndărătnic- autor Dr James Dobson
