Parerile cu privire la acest subiect sunt impartite.
Cei pro, arata dovezi de casatorii care s-au realizat prin astfel de intalniri virtuale si relatii durabile. Ei mai considera ca aceste conversatii lungi si lipsa intalnirilor in persoana ii fac pe viitorii parteneri sa se cunoasca mai bine si sa nu fie impinsi de dorinte sau alte capcane ale apropierii fizice.
Persoanele contra vorbesc despre o multime de pericole la care se expun cei care cauta un partener online:
-
pozele, informatiile si identitatea celor de acolo pot fi false
-
online se pot ascunde si indivizi dubiosi care isi selecteaza astfel victimele si obtin cat mai multe informatii de la ele. Ei pot avea ca intentie furtul, inselaciunea, violul, rapirea, traficul de fiinte umane etc. Unele relatii online nu ajung asa departe dar iti consuma timpul, te fac sa ai asteptari si sentimente care sunt provocate de ceva fals si nu duc nicaieri.
-
online, mai ales in scris, persoanele pot sa se dea usor drept altul, altceva, pot copia texte impresionante si pot scrie vorbe mari.
-
multe persoane sunt deja casatorite si cauta online doar relatii pasagere, desi poate nu vor sa marturiseasca asta
-
unii urmaresc sa obtina poze pe care le vand mai apoi, ori le folosesc drept sataj sau pe site-urile pentru adulti.
-
in nici un caz nu recomanda sa luati decizia logodnei ori casatoriei fara intalniri in realitate
Iata mai jos povestea unei romance care a incercat aceasta lume virtuala, Maria din cartea Eu sunt femeie de MC Tudose:
Maria, Florenta, Italia, 2006
”Femeie, nu uita ca esti minunata! inainte de a te lasa iubita, invata sa-ti iubesti defectele, sa-ti pui in valoare calitatile si invata sa fii fericita chiar si atunci cand esti singura. Nu te multumi cu o relatie in care nu crezi doar pentru ca te temi de singuratate. Eu am gresit. Am iubit si am povestit mai intai despre defectele mele, n-am crezut in mine si am renuntat la tot ce-mi placea de dragul iubirii. Dar ce-nseamna cuvantul iubire? Durere si lacrimi? L-am cunoscut pe Vlad intr-un moment in care ma simteam a nimanui. M-am asezat in fata unui PC si am crezut ca o tastatura si o cana de cafea ma vor face sa ma simt mai bine. Asa a fost. Timp de cativa ani. Pe mIRC, acolo unde l-am cunoscut, parca te aflai intr-o lume paralela: fiecare om se ascundea in spatele unui nickname, ales cu superficialitate. Nu se vedea chipul, nu vorbeai cu o persoana pentru ca-i vedeai chipul, pur si simplu dintr-o combinatie de litere intelegeai daca poti sta sau nu de vorba. Recunosc, la inceput, aceasta lume virtuala m-a dat peste cap. Nu era pentru mine dar in acelasi timp ma ajuta sa ascund anumite complexe pe care nu reuseam sa le vindec. Nu-mi iubeam corpul. Nu-mi placea aspectul fizic si acel loc virtual era modul cel mai potrivit sa-mi fac prietenii noi fara a-mi afisa chipul de care ma rusinam. Corpul meu, in imaginatia altora, era perfect. Fiecare om cu care discutam ma imagina intr-un mod diferit, iar pentru mine era mai bine asa: ei nu puteau afla cum aratam eu in realitate.
incepusem sa ma plictisesc de acea lume virtuala. Da, vorbeam cu baieti fel de fel. Dar nimeni nu-mi ajungea la suflet. Cand l-am cunoscut pe Vlad, al carui chip l-am descoperit dupa multe luni, sentimentele mele au fost date peste cap. incepusem sa vorbim foarte des: erau zile in care asteptam cu computerul deschis sa se conecteze şi el. Erau nopti pe care le pierdeam stand de vorba cu el, stiind ca a doua zi voi fi extrem de obosita. Nu-mi pasa. Aveam acei fluturi in stomac ce nu ma lasau sa dorm, sa mananc, sa realizez ca acea lume era un univers paralel si viata adevarata exista afara, departe de ceea ce devenise singurul mod de a ajunge aproape de omul care se transformase, in scurt timp, intr-un magnet pentru mine. De pe mIRC, ne-am ascuns pe un alt program de mesaje si acela a fost locul nostru: spre deosebire de ceilalti, noi nu ne intalneam prin parcuri sau la o cafea.
Prima noastra intalnire nu a fost intr-un parc, la o inghetata sau intr-un restaurant, la un suc. Nu. A fost diferit. A fost greu de trait. Un gust dulce-acrisor. Dar pentru mine totul parea perfect. Reusisem sa fac rost de webcam, voiam ca „prima intalnire” sa fie perfecta. Nu eram impreuna. El stia ca suntem prieteni, amici, dar pentru mine lucrurile nu erau asa. Mi-l imaginam atunci cand invatam, cand stateam de vorba cu prietenele mele, dar mai ales imi doream sa-i vad chipul in miez de noapte. Mi-l imaginam brunet, cu ochi intunecaţi si piele alba. Urma sa ne vedem, iar eu stiam ca in suflet imi ardea o flacara usor de citit in ochii mei: dupa atatea nopti petrecute vorbind cu Vlad, credeam ca il pot cuceri. Credeam ca acel om va intelege cine sunt cu adevarat, in ciuda defectelor mele. Asa a inceput povestea noastra.
Am ales o bluza draguta si colorata. Nu ma machiam mult si am preferat sa raman asa: voiam santeleaga ca nu a fost nimic pregatit sau organizat din timp. Minciuna. Petrecusem seara precedenta in fata oglinzii. Ce sa-i spun? Oare va fi dezamagit de ceea ce va vedea? Oare se va schimba ceva in raportul nostru? ii spusesem ca-mi place. Fiind mai mare decat mine, am decis sa risc si sa-i spun ceea ce intelesese si singur: imi placea Vlad, desi nu-i vazusem chipul. imi placea cum gandea, faptul ca era solitar, fata de baietii pe care ii cunoscusem, si, mai ales, adoram caracterul lui potolit si cumpatat. in visul meu, eu eram furtuna, iar el era soarele ce incalzea pamantul lovit de furtuni si fulgere. El aducea liniste in viata mea: ma facea sa ma simt frumoasa, inteligenta si importanta.
— Buna! am spus incercand sa par relaxata.
— Buna! mi-a raspuns cu un glas hotarat.
— in sfarsit, reusim sa ne vedem! Eram atat de curioasa… sa-ti vad chipul.
N-a fost usor sa-l conving in ceea ce priveste intalnirea noastra virtuala: Vlad nu voia sa se arate, iar eu incepeam sa am multe dubii. Pierdeam ore in sir asteptandu-l si incercand sa-i explic ca a sosit momentul sa-i vad chipul. Desi initial eram concentrata pe ceea ce va crede el despre mine, la un moment dat am realizat ca s-ar putea intampla ca eu sa fiu cea dezamagita. intr-adevar, imi trimisese niste poze, dar era extrem de greu sa-i observ atent trasaturile. Zambea putin si asta ma facea sa-mi doresc un singur lucru: sa fiu eu motivul lui de fericire. Sa-i ofer putin din entuziasmul meu, din energia si bucuria mea. Eu iubeam sufletul lui, iar aspectul fizic nici nu se punea in discuţie. Mie numi pasa. Eu il voiam pentru mine. Ma simteam curajoasa, as fi luptat pentru acel sentiment pe care eu il consideram important. Ma hraneam cu cateva randuri scrise si nu ma interesa unde se afla: in fiecare seara, la ora stabilita, el era acolo pentru a ma asculta, iar eu simteam ca el simte ceva.
— Maria, eu sunt aici daca ai nevoie, dar… pentru mine este vorba doar de prietenie, nimic mai mult. Hai sa protejam aceasta prietenie! Sa stai cu mine… nu ti-ar face bine!
Liniste. Ce ascundea omul asta? Credeam ca-l cunosc, dar acum parca tot ce-mi imaginasem, ce consideram o certitudine se sfarama sub ochii mei, iar eu nu puteam face nimic.”
