Conflictele in cuplu apar chiar daca vrem, chiar daca nu. La unii mai des, la altii mai rar. Unii se descurca bine sa le rezolve, altii cred ca trebuie sa le evite cu tot dinadinsul. Mai exista si cupluri in care sar scantei si orice se poate transforma in contraziceri si certuri.
Testul de mai jos va va ajuta sa vedeti ce tip de cuplu sunteti prin perspectiva rezolvarii de conflicte.
Tipuri de cupluri care vor rezulta in acest test
Cupluri care evita Conflictele
Evitarea conflictelor minimizeaza problemele si accentueaza, in schimb, nevoile comune. Partenerii, evita sa-si exprime parerile pentru a evita certurile si a mentine relatia lor fericita. Exprimarea emotionala este minima, uneori au loc izbucniri. Exista un echilibrul dintre independenta si interdependenta. Au limite clare si sunt persoane separate cu interese separate. Incearca sa se mentina pozitivi (cel putin la suprafata). Interactiunea lor este suficient de buna din punctul lor de vedere.
Riscuri: comunicarea poate sa fie bazata nu pe incredere ci pe frica de conflict, sau de modul cum ar reactiona celalalt. Multe probleme raman nerezolvate, se creaza resentimente si apare agresivitatea pasiva (se razbuna unul pe altul in alte moduri). Pot deveni falsi si minti in comunicare. Un asfel de cuplu poate esua oricand.
Cupluri volatile
Sunt intens emotionale, nu le este teama de conflict si sa-si exprime liber parerea. Partenerii isi sustin cu tarie convingerile si rareori renunta la ele. Le place sa dezbata si sa argumenteze, dar nu sunt lipsiti de respect si de obicei nu insulta. Umorul si distractia sunt prezente intr-o buna parte din discutiile lor. Sunt de obicei pozitivi. Isi exprima fara teama si o multime de ganduri si sentimente negative, inclusiv furie si sentimente de nesiguranta, dar nu dispret unul fata de celalalt. Nu au limite clare in jurul lumii lor individuale, si exista o suprapunere enorma. in timp ce trebuie sa argumenteze foarte mult despre rolurile lor, ei subliniaza onestitatea in comunicarea lor.
Riscuri: desi casa lor pare un cuib de certuri, acest tip de cupluri divorteaza foarte rar. Nimic nu raneste mai mult decat cand unul dintre parteneri minte sau inseala. Imaginea publica poate avea de suferit, cuplul neevitand sa se certe in public.
Cuplul echilibrat
Interactiunea partenerilor din acest tip de cuplu se caracterizeaza prin usurinta in comunicare si calm. Ei sunt oarecum expresivi, dar mai ales neutri. Pun foarte mult accent pe sustinerea si intelegerea punctului de vedere al partenerului lor, si sunt adesea empatici in ceea ce priveste sentimentele celuilalt. Nu se feresc sa-si arate emotiile, dar se calmeaza repede, isi cer scuze si folosesc compromisuri pentru a opri cearta.
Isi exprima diferentele de opinie, dar numai pe anumite subiecte, altele evitandu-le. Sunt in general pozitivi si au grija la imaginea lor publica. Cuplurile de acest timp sunt de obicei durabile si au o relatie bazata pe incredere reciproca.
Riscuri: Partenerii pot deveni extrem de competitivi in anumite aspecte, ceea ce se poate transforma intr-o lupta pentru putere.
Cuplu Ostil
In cuplurile ostile exista un nivel ridicat de defensivitate din partea ambilor parteneri. Certurile izbucnesc din orice si dureaza mult. Nu renunta niciunul, cineva trebuie sa castige. Se folosesc o multime de critici de genul: “tu niciodata…” sau “tu intotdeauna…”. Partenerii se jignesc frecvent. In unele cupluri unul dintre membri se exprima mai mult, altul incearca sa taca si sa evite conflictul, dar modurile lor diferite de abordare maresc furia si intensitatea certurilor.
in timpul conflictului, fiecare partener isi exprima propria perspectiva. Nu exista sprijin sau intelegere pentru punctul de vedere al celuilalt. Exista mult dispret exprimat si se creaza rani adanci si resentimante. Unul sau ambii sunt negativisti si fata de situatiile din cuplu, si fata de cele dinafara lui.
Riscuri: un astfel de cuplu are un risc mare de divort dar, daca gasesc moduri calme de comunicare si fac consiliere de cuplu, problemele se pot remedia.
Cupluri Ostile-Detasate
Aceste cupluri sunt ca doua armate separate, caracterizate prin detasare si singuratate reciproca. Conflictele sunt rare dar intense, cu efecte de termen lung, desi aerul este unul de detasare emotionala si de renuntare. Uneori sunt exprimate parerile prin izbucniri de furie, de cele mai multe ori se evita comunicarea si partenerii ascund ceea ce cred. Chiar daca nu o scot la suprafata direct, exista multe resentimente si negativism. In unele cupluri unul dintre membri se exprima mai mult, altul incearca sa taca si sa evite conflictul, dar modurile lor diferite de abordare maresc furia si intensitatea certurilor. Necesitatea de exprimare si-o satisfac discutand in spate problemele lor sau facandu-si proprii prieteni cu care sa petreaca timp.
Riscuri: astfel de cupluri sfarsesc foarte des cu divort. Terapia de cuplu poate ajuta daca distanta instalata nu este deja prea mare.